Readuși pe pământ! Croația – România 34-22!

Readuși pe pământ! Croația - România 34-22!
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a început cu o înfrângere urâtă în preliminariile
Campionatului European din 2012 , scor 22-34 cu Croația.

15 ani a așteptat Vasile Stângă acest meci. În 1995, la Mondialul
din Islanda, unde fostul mare jucător a fost, de asemenea,
selecționer, România ar fi trebuit să înfrunte în sferturi Croația,
însă a pierdut în optimi în fața Egiptului, astfel că acea partidă
nu a mai avut loc. Dacă atunci duelul s-ar fi prezentat ca unul
echilibrat, acum Croația a pornit ca mare favorită prin prisma
palmaresului din ultima vreme.

România s-a prezentat la Karlovac cu mult entuziasm, dar și
încredere, stări de spirit căpătate după calificarea la Mondialele
din 2011, victoria istorică obținută în fața Rusiei fiind
„vinovată”. Iar imaginea unei naționale renăscute s-a propagat și
în Croația, dar numai în primele 20 de minute, timp în care
apărarea a jucat aproape de perfecțiune, iar pe atac Ghionea a
găsit în dese rânduri culoarele spre gol.

Umiliți
în partea secundă

Jocul a început însă să se „rupă” spre sfârșitul primei reprize,
când naționala a revenit la vechile metehne: greșeli tehnice,
precipitare și lipsă de inspirație la finalizare. Astfel, Croația
s-a desprins la 16-11 până la pauză, însă decăderea s-a accentuat
și în partea secundă. România a lăsat definitiv brațele jos, iar
gazdele s-au distanțat până la 24-16 (min. 41), moment în care a
devenit tot mai clar că suntem încă departe de elita mondială.
Croația s-a impus la final cu 34-22., iar nouă nu ne-a rămas decât
să sperăm la un alt miracol cu Spania, duminică, la Oradea, precum
cel din Rusia. În celălalt meci al grupei, Spania a învins Lituania
cu 33-17

CLASAMENT
– GRUP A 2

1. Spania 1 1 0 0 33-17 2
2. Croația 1 1 0 0 2
3. România 1 0 0 1 0
4. Lituania 1 0 0 1 17-33 0

Următoarele meciuri: Lituania – Croația, România – Spania (31
octombrie)


Articol publicat de Severin
CALINESCU

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Trimisul lui Trump intenţionează să viziteze Moscova săptămâna aceasta pentru a se întâlni cu Putin
Trimisul lui Trump intenţionează să viziteze Moscova săptămâna aceasta pentru a se întâlni cu Putin
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×